Unde e bunatatea noastra?
Unde e iubirea voastra?
Unde a ramas omenia?
Ce-o impartaseam nu demult cu toata bucuria?
De ce ne schimbam in rau
De ce de multe ori uitam de Dumnezeu?
De ce stim doar sa dispretuim?
Oare e atat de greu sa mai si iubim?
Natura plange de atata rautate
Si ne inconjoara o mare de singuratate
Distrugem tot fara oprire
Si credinta usor parca dispare din privire...!
N-auzim pasarile ce inca mai ciripesc
Cele ce bucuria si binele vestesc....
Nu mai vedem florile ce-n tihna infloresc
Si ele cu amara tristete ne privesc!
Gresim si suntem constienti
Dar pur si simplu ramanem indiferenti
Nu ne pasa de cei care ne inconjoara
Si viata trece ca o torida zi de vara!
Oare cate lacrimi sa ai, cerule?
Sa spele rautatea si necredinta
Oare cat rau vei mai face in jur, omule?
Cand te vei opri cu nedreptatea si indiferenta?!
Ne indreptam spre nicaieri...nimeni nu mai realizeaza ca nu e bine pe ce drum am luat-o! Suntem condusi de bani...degeaba ii avem...caci ei nu aduc fericirea! Aduc fericirea doar pentru moment...dar mai tarziu se vor simti greutatile! Deci inca se mai poate face ceva...inca mai avem timp si Dumnezeu inca ne mai asteapta! Dar...nu se stie cat! Parca si natura ar vrea sa ne spuna: "Cat mai continuati asa"?...dar noi parca refuzam sa auzim...!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu